Bucură-te de ceea ce ești / / Salată de căpșuni

Bucură-te de ceea ce ești. Bucură-te de ceea ce acum devii. «De vină» nu e nimeni. Nimic nu este aici întâmplător. Iar dacă, crezi că îți este uneori greu, gândește-te instantaneu că totul este trecător, ca zilele ce vin și trec, ca anotimpurile care dor. Treptat, fără vreo oarecare aprobare, tristețea scurtă trece în fericire, judecata (de valoare)  — în observare și frica mea — în pură iubire.

Pe mine să nu mă întrebi «ce fac». Vei înțelege pe loc din vocea-mi și din a mea privire. E ca și când aș duce-o luptă zi de zi spre-o cale obiectivă, spre ieșire. Tu știi, eu, orice-ar fi, aleg frumosul, bunătatea și bucuria, nu pentru că așa ar fi corect. Eu, pur și simplu, asta simt. Din orice eșec, final sau pierdere nevinovată eu am să caut o șansă, o oportunitate.

Noi vrem cu toții echilibru, liniște și armonie. Dar, ieri gândim și proclamăm în minte un lucru prea frumos, azi spunem cu mândrie despre el cu totul altceva și mâine iarăși supărați ne facem că l-am uitat, că nu-i adevărat. Cu asta ce-am demonstrat? Sau cum crezi, de unde vine dezacordul? Mintea îți întinde pe tavă un gând, vocea te provoacă să spui același cuvânt, iar corpul stopează, frânează în acțiuni. Dar nu asta e cel mai rău. Noi de fapt nici nu ne dăm seama. Asta e cel mai grav.

Urmărește-te atent chiar dacă uneori greșești și nu ai intuit corect. Cu cât te înțelegi mai bine și aplici ceea ce simți, cu atât îți crești mai tare încrederea de sine. Eu, de la un timp încoace, nu mai ascult de nimeni.

Detașare de tot ce îți creează disconfort. Acceptă și ieși din zona ta de confort. Știu, e atât de imposibil uneori și-atât de dificil și culmea, e și dureros. Îți pare că nu mai dai de capăt și cu fiecare obstacol apărut te-apropii tot mai mult de ea, prăpastia. Hey, nu dispera, încă un mic răgaz, o nouă răsuflare, un ultim pas și tu vei zbura.

Țara mea de glorie, țara mea de dor, cu tine aici să iau decizii nu mi-e deloc ușor. Eu mă sufoc, aer nu-mi ajunge, spațiul e strâmt, n-am niciun pic de libertate, poate doar în cuvânt. Dar la ce bun când nimeni parcă nu te-aude sau parcă nici nu te înțelege. Sau poate nici nu vrea, așa-i convine. Eu tac și nu mai zic nimic de lege…

Alege, în definitiv, să te bucuri, să fii recunoscător pentru tot ceea ce ai, pentru tot ceea ce ești. Eu din nou accentuez, totul e tranzitoriu. Ai doar o viață și e ca un proces. Observabil. Incontestabil. Imprevizibil. Să te înfurii, să te întristezi, la ce folos? Zâmbește. Iubește. Nimic nu-i imposibil. Dragostea adevărată se simte… Cuvintele mele aici sunt de prisos.