Bună Papă/ Dulce Papă

Punctul Zero / / Golden milk de nuci cu miere

Punctul Zero.

Dacă crezi că vei fi fericită atunci când vei avea tot ce-ți dorești, te greșești.
Pentru a fi fericită nu ai nevoie de nimic și nu trebuie să faci nimic, ori noi mereu încurcăm axioma și ne axăm mai întâi pe acțiune, de a face ceva cât mai rapid și c-un efort nebun, de a întreprinde ceva cu tot dinadinsul, ca să obținem ceea ce vrem și să fim în sfârșit fericiți.
Nu. Fii stare în primul rând tu și apoi acționezi din starea pe care o ai. Ușor, lejer.
Fii bună și vei acționa cu bunătate, fii bucurie și vei acționa cu bucurie, fii lumină, fii fericire, fii tot ce vrei tu să fii, apoi acționezi din ceea ce ești ca să ajungi în final la cel mai înalt moment al stării tale. Momentul Suprem.

Lapte auriu de nuci cu miere și turmeric

Dacă crezi că fericirea ta depinde de un anumit timp și spațiu, te greșești. Fericirea ta e — îți mai amintești momentul când ai ieșit de la batranica căreia i-ai dus pastile și produse, ai coborât în vale, pe drum — țipenie de om, suflare, nimeni, totul era pustiu în jur și timpul oprit în loc de câteva zile bune. Da, acesta a fost momentul conștientizării tale, urmat de starea asta pe care ai primit-o și îmbrățișat-o de-atunci cu toată ființa ta. După care ai privit cerul și te-ai minunat, ai cuprins copacul și ai surâs, te-ai așezat la rădăcina lui și ai început să savurezi bucățică cu bucățică până la ultima fărâmitură din pasca încă caldă a bătrânei pe care ți-a dat-o în semn de mulțumire — Aici și Acum.

O cană caldă în mâini c-un lapte auriu de nuci și miere, senzații de nou, fiori, gust înțepător de dulce pe limbă, un tablou de vis în conștiință, o istorie veche trăită în spate, o foaie albă cu una nouă în față. Punct și de la capăt. Tu. Om.
Cu stare. Nu-i așa că-i minunat?!


Lapte de nuci cu turmeric sau Lapte Auriu.
Cu turmericul prietenesc bine deja de mai mult de un an de zile, dar asta nu înseamnă că m-am obișnuit să-l beau fără lacrimi și sughițuri. Încă nu, în combinație însă cu lapte vegetal (în special de nuci grecești, de-a noastre) gustul e mult mai ușor de tolerat.

Turmericul sau șofranul indian este un condiment ce are ca substanță activă curcuminul cu rol de: ☑️antioxidant,
☑️antiinflamator,
☑️antiîmbătrânire,
☑️anticancerigen.

A fost (și este) îndelung utilizat în medicina ayurvedică (medicina tradițională indiană), cea care a adus contribuții uriașe medicinei mondiale.

Laptele vegetal de nuci (autohtone) este hrănitor și foarte gustos (Laurica l-a îndrăgit din prima încercare, cu Ameluța — nicio șansă), bogat în proteine, acizi grași Omega-3, minerale și vitamine (vit.E). Acest Lapte Auriu, obținut în urma amestecului de lapte vegetal și turmeric este o combinație uimitoare de nutrienți cu un gust ușor dulce-amărui ce poate fi consumat la dejun, ca gustare între mese sau chiar înainte somn (pentru un somn liniștit).

Lapte auriu cu nuci, miere și turmeric

Print Recipe

Ingredients

  • - 1/2 cana de nuci hidratate,
  • - 700 ml de apa calda,
  • - 1 lg. miere,
  • - 1 lgț. turmeric.

Instructions

1

Mixam in blender toate ingredentele pâna cand obținem o compozitie omogenă, apoi strecurăm laptele printr-o sită.

2

Il putem păstra la frigider 2 zile.

Notes

P.S. Miezul mixat rămas îl adăugăm în terciul de dimineață.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply