Eu sunt liberă.
Tu ești liber/ă.
Noi suntem liberi. Atunci de ce ne ține mintea în cătușe?
Adevărata libertate e când spui adevărul. Adevărul redat prin cuvinte. Cuvinte rostite din sentimente. Sentimente născute din suflet. Suflet, adevărul ce ne caracterizează.
Mă îndoiesc că putem trăi cu bucurie în negare, îndepărtându-ne unii de alții, ascunzându-ne și fugind de noi înșine. Eu, pur și simplu, mă îndoiesc. Deși la un moment dat cu toții am făcut asta. Am zis cu mintea, trecând prin filtre situații, cazuri și experiențe din trecut. Și dacă îmi ascult cuminte inima, ea îmi spune cu certitudine că nu putem la nesfârșit. De bucurie nici nu s-a pomenit.
Dar, ce fel de bucurie când suferința vine prin gânduri. Tu, sau le omiți sau te distrugi. Cu un corp ce-mi vibrează la maximum, o inimă ce îmi palpitează necontenit, eu decid să-mi invit frumos mintea acasă și să nu mă mai trăgă cu avânt de cealaltă parte a baricadei. Îți amintești, e + și -. Acum prefer să nu mă rețin prea mult aici, deoarece eu am ales să trăiesc. Deci, de bine să gândesc.
Aș vrea și tu să poți să defilezi prin ea în acest moment. O, da, deja am prins la minte. De ceva timp încoace e totul în culori, curat și cald, permit pe undeva și câte un nor, altfel cum aș putea să-mi dau seama cât de mult mi-a lipsit soarele.
Eu nu mai vreau să tolerez nepăsarea, neadevărul și necugetarea. Eu aleg să fiu eu și să-mi armonizez dorințele într-o linie dreaptă pe verticală, de jos în sus, corp, minte și suflet. Eu nu mai pot.
Eu sunt liberă. De azi și-n minte. Altfel, ea nu mă reprezintă.
No Comments