Bună Papă

Încă o salată: de rodie, ceapă și fasole

Am pregătit-o ieri a doua oară pentru a mă convinge încă o dată că i se potrivesc diferite nuanțe de gust dulce dintre o jumătate de rodie mică și o ceapă medie, și ca să fiu mai apoi pe deplin sigură că merită să-i dau o șansă în lumea mare. Să nu cumva să credeți că tot ce se prepară în materie de rețete se face spontan și la voia întâmplării, ba nu, deloc. Aici totul se verifică cu meticulozitate dacă a ieșit așa cum trebuie să iasă, adică, potrivit ghidului de intuiție culinară și a principiului improvizării intuitive, două legi fundamentale după care mă conduc. 😉

Cât privește legile… bunelu meu avea una și bună care-l călăuzea mereu, nu numai la bucătărie. Bucuria de a trăi și a simți pulsul vieții din plin.

Avea un chip atât de blajin, Doamne, ca o icoană. Iar sub cele două sprâncene negre și stufoase se ascundeau doi ochi negri prea mângâietori. Eu nu am mai văzut atâta duioșie și blândețe într-o privire calmă care să te liniștească și să te încălzească până în adâncul inimii. Era balsamul meu pentru suflet.

Tristețea, frica și descurajarea au fost șterse pentru totdeauna din sufletul său odată cu finisarea tuturor etapelor de purgatoriu pământesc pe care-l avusese – războiul. De-acum încolo putea fi văzut mereu înconjurat de elevi la orele sale sau în afara lecțiilor, acasă, predând istoria adevărată din prima sursă.

Șapte zile din șapte îl puteai vedea la patru ace, pantofi lustruiți, cămașă albă, pantaloni la dungă și sacou, și o pălărie, accesoriul obligatoriu, de care noi, nepoții, ne agățam la propriu și la figurat atunci când o șterpeleam din cui pentru a-i face proba în fața oglinzii. Și uite-așa, toate pălăriile din colecția bunelului treceau din cap în cap spre bucuria și satisfacția noastră.

Progresul tehnologic îl fascina tot timpul. Cunoscuse începuturile electricității, radioului, televiziunii și aviației. Își făcea adesea planuri mărețe de viitor, cum ar fi o nouă călătorie prin Europa pentru „la vara viitoare”, deși era mereu conectat la prezent. Glumea, râdea, cânta și ne povestea cu mult har și însuflețire fabule, parabole și multe pilde din viața sa extra-ordinară.

Asculta mult radioul, citea în fiecare zi ziarul și nu rata nicio zi mesagerul, politica, pentru el, fiind un subiect preferat. Era la curent cu toate evenimentele naționale și internaționale și îi plăcea să discute despre ele cu toți cei interesați și gata să-l asculte.

Verile le petreceam la bunelu’. 5 nepoți zbânțuiți și gata mereu de atac în lupta cu ceilalți copii ai mahalei. Eram niște nesuferiți în ochii lor odată ce ne plimbam țanțoș toată ziulica prin ogradă, nefăcând nimic, în timp ce ei îi ștergeau mereu sudorile prin grădină. Vecinii se jăluiau uneori, ba că îi strâmbăm, ba că aruncăm cu sâmburi de cireșe în geam, ba că…

-Auzi, Marie, nepoții mei sunt cei mai buni, le răspundea el ferm și subiectul era închis pe loc. Cum să mai încerci să faci vreo boroboață când ți se punea o astfel de etichetă oarecum nelalocul ei.

-Da, suntem cei mai buni la ochit cu sâmburi, râdeam noi mai târziu împreună cu el.

Cu toate astea nu ezitam să-l ajutăm la treburile casei: la tăiat lemne, la semănat, la strâns cartofi, măturat și spălat ogrăzi, vopsit de garduri și porți, dar nemaipomenite erau totuși zilele în care mergeam în afara satului la cules de struguri și piersici sau după apă de la izvor. Acestea erau adevărate excursii istorice avându-l pe bunel în calitate de ghid. Știam pe unde au mers turcii, dar și cum se apărau romanii de invaziile din exterior. Pe unul din Valurile lui Traian ne „cățărasem” și noi.

Mesele bunelului întotdeauna erau aranjate ca de sărbători. Chiar și atunci când mânca singur nelipsite erau șervețelul, alături de cuțit și furculiță. Crăciunul nu era Crăciun fără răciturile pregătite de el și vinul său roșu ca sângele Domnului. Așa și zicea atunci când ne servea, că dacă Isus a făcut din el un simbol al sângelui, atunci cu siguranță că este bun pentru sănătate.

În prezența lui simțeam mereu emoții de bucurie, pace și liniște. Iar momentul meu zen începea din clipa când el o lua ușor de mână pe bunica. Atent, cu pași mici, la braț o ghida ca într-un dans de miri. O așeza apoi încet în fotoliul ei cafeniu pentru a respira puțin din aerul proaspăt de primăvară, a asculta ciripitul păsărilor și a-i da voie vântului să se joace lin prin părul ei des și lung.  Îi aranja frumos cele câteva șuvițe străvezii care îi acopereau tenul ridat, plin de bunătate resemnată și căldură, apoi începea lent fir cu fir să i-l împletească.

Ea nu îl mai recunoștea. Un accident teribil de mașină, urmat de-o boală gravă a bătrâneții își făcură loc pe neanunțate în mintea ei.

Și se făcea dintr-o dată liniște, o tăcere deplină se așeză în acele clipe în toată ograda bunelului, părea că și păsările se opreau din cântat, și cânii din lătrat, iar eu, înmărmurită urmăream și priveam detașat, uitată de gânduri întregul tablou personificat al dragostei…

Eu cred într-o natură umană bună ce tinde spre frumusețe, calitate, bunătate și evoluție. Eu încă mai cred.

Tu ce crezi?

Încă o salată: de rodie, ceapă și fasole

Print Recipe

Ingredients

  • 1. jum. de rodie mică,
  • 2. o ceapă medie,
  • 3. 150 g fasole fiartă,
  • 4. câteva buchețele de conopidă proaspătă,
  • 5. 2 fire de ceapă verde,
  • 6. 10g ulei de măsline,
  • 7. sare și piper după gust.

Instructions

1

Se taie ceapa mărunt și se amestecă cu fasolele, semințeje de rodie și conopida.

2

Se adaugă ulei, sare și piper și se servește cu voie bună.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply