Primul lucru pe care îl fac din reflex atunci când intru în casă e să pornesc ceva care să miroasă bine, să-mi dea căldură și o stare de „agregare” în care să pot fi eu, pendulând ușor spre vise și viitor. În tăcerea deplină și curată rămân absentă atâta timp cât am deja totul gata pregătit în față. Pe tocător pentru a o decoji mai ușor tai ceapa în două, iar sunetul mustos învolburat de stropii mășcați îmi strânge frenetic pleoapele până la lacrimi. Completă, de felul ei iute, numai știind să o gătești corect obții un dulce caramelizat și crocant, atât de căutat de mine în rețete.
Îmi șterg obrazul strălucit cu-n șervețel rapid găsit. E momentul meu de cotitură când prezența –mi tacită se face să fie simțită, și-atunci revin acolo, eu, într-o permanentă neuitare de sine. Încep subtil să-mi urmăresc fiecare gest în timp ce pornesc aragazul. Focul și sunetul tigăii mă diluează lent, anticipând un proces final cu un zâmbet dulce pe buze. Câteva picături de ulei și totul ia un curs prestabilit.
Orezul așteaptă cuminte clătit din abundență. Fără ocolișuri, bobul integral de orez e o cereală destul de echilibrată ce își păstrează substanțele nutritive în întregime, așa e și în bucătărie atunci când vreau o porție bine definită în farfurie. Eu vreau și trec la cuțit. Roșia alături de morcovul de pe platoul cu legume din dreapta mea suplimentează aportul de macro și micronutrienți prezenți în cina care va să vină. Le tai cuburi, nu înainte de a decoji și roșia, inițial blanșată. Sotez ceapa, apoi și celelalte ingrediente instantaneu sorbind un espresso după lungi evitări. Azi vinul îl torn peste orez. Urmează câteva minute bune în care urmăresc cu atenție și mă delectez cu mirosul ademenitor ce împânzește camera. Cu cât sunt mai conștientă de acțiunea, aici — a preparării rețetei, cu atât mă apropii mai mult de mine. Și-odată ce ajung în centru, îmi place din ce în ce mai mult tot ce se întâmplă la suprafață.
Chiar dacă la prima vedere nu are un aspect atrăgător, orezul integral prezintă o calitate gustativă mult mai bună decât a celui alb, rafinat. Însăși prepararea lui e o adevărată artă ce necesită experiență. Îl adaug spre final, dând focul mai încet. Iar în acest spațiu liber rămân să reflectez în continuare, dând gândurilor libertate de mișcare, dar fără să le evaluez ori cumva să le etichetez. Să meditezi în timp ce gătești ori gătitul în sine este o meditație activă când te poți scufunda în adâncul conștiinței tale.
Oregano, busuioc, câțiva căței de usturoi tocați fin, sare și piper proaspăt măcinat după gust își fac loc sub capacul aburit. Din ce în ce mai bine, iar asta mă face din nou să mă opresc și să urmăresc pentru că, cuvintele sunt de prisos, a precedat muzica și a devenit cel mai vechi limbaj, ea- aroma … din bucătărie.
Bucurie, încântare și extaz…
No Comments