Cu mîna pe inimă zic,eu nu am învîrtit încă niciodată plăcinte ca ale mamei, în schimb știu că mămica poate să le învîrtească și să le sucească oricînd și oricîte vrei într-un timp record. Dar nu e acesta secretul. Atunci cînd mergem acasă, la părinți, fetița mea, Laura n-are nicio problemă la capitolul mîncare. Dar cum să aibă cînd ușa frigiderului stă să cadă de plin ce e cu atîtea bunătățuri.
Fie că sunt cu brînză, fie cu cartofi, fie cu varză sau dovleac, plăcintele mamei ne plac în toate felurile, pentru că suntem flămînzi, veniți de pe drum lung, pentru că sunt făcute de ea, mămica-bunica și da, pentru că sunt gustoase. Mămica cînd are timp liber gătește, ea aproape mereu are timp liber, de fapt, ea în fiecare zi de vreo 3 ori pe zi e «liberă». Gătitul e un hobby al ei, al nostru e — mîncatul.
Cînd mergem acasă, la părinți, accesoriile de bază, nelipsite din geanta mea sunt periuța de dinți si fermenții pancreatici, întrucît eu nu pot să refuz să mănînc (cu limită) doar trei bucățele de plăcintă. De aceea, consider a fi necesar să împărtășesc aici, cu lux de amănunte, secretul celor mai pufoase și mai fragede plăcinte pe care le-am mîncat vreodată.
Deci, în urma examinării în fond a rețetei am constatat că primul lucru pe care trebuie să-l fac e (să-mi prind părul și să-mi pun batic) să presar în ploaie făină pe masa de gătit. Acest pas l-am lăsat în seama Laurei, nu înainte de a mă asigura că în jurul mesei nu sînt și alte piese de mobilier lăsate în ploaie…
Facem apoi împreună un munte de făină, iar în vîrf — o mică adîncitură în care adăugăm un amestec de 2/3 pahar apă, două linguri de ulei și o jumătate de linguriță de sare. Pentru a nu permite vulcanului nostru să erupă, îl frămîntăm rapid pînă cînd aluatul nu se mai lipește de mîini. Îl împărțim în cîteva bucăți rotunde medii și le lăsăm pentru o jumătate de oră, acoperite cu un șervețel. Între timp cît aluatul se odihnește, ne odihnim și noi, și bem un ceai.
Apoi întindem bilele de aluat în foi, le întindem ușurel și repede fără să le apăsăm.
După aceea, le aruncăm ușor în sus cu dosul palmei, alungindu-le puțin cîte puțin (un bun prilej de a ne juca «de-a fantoma»).
Cînd terminăm procesul de întindere, le stropim cu unt topit și le punem împreună cîte două, adăugăm pe margine împlutura, noi am ales vișine, după care le rulăm. Batem un ou și le ungem cu pensula pe toată suprafața. Le dăm în cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 30 de min. și nu uităm să mai tragem din cînd în cînd cu ochiul la ele.
Cînd sunt gata, le scoatem atent din rolă, ne oprim pentru un moment și le mirosim. Îmbiate de parfumul fin și dulce-acrișor al vișinelor le așezăm cu grijă pe masă pentru a se răci un pic. Apoi le pudrăm cu zahăr, la necesitate. Atenție, după ce guști prima bucățică de plăcintă, riști să nu te mai poți opri pînă nu termini totul din farfurie (tava de copt), de aceea e binevenită imortalizarea momentului (se poate si selfie).
Mămica,
La Mulți Ani!! De ziua ta noi am copt plăcinte «ca la mama» cu vișine, acesta e tortul nostru aniversar pentru tine. «Nu e mare brînză rețeta, e simplă», mi-ai zis la telefon cînd te-am întrebat, deci, măreția ta se observă din felul cum te comporți cu lucrurile neînsemnate. Cu dragoste…acesta e secretul, pentru că tu nu doar le învîrtești, tu le creezi!! Să ne trăiești, mămico!
No Comments