Bună Papă

Quedlinburg, orașul în care eu aș îmbătrâni. cu drag :)

Quedlinburg — numele deosebit al acestui oraș medieval german nu mi-a spus nimic aparent frumos la început, acceptat fiind de mine inițial mai mult ca o scrântitură de limbă pe care o tot repeți adesea în orele de meditație zilnică.

Era septembrie atunci, cu cer noros, ploua mărunt și termometrele indicau 12 C, un timp perfect pentru plimbări pe străzi vechi și pustiite. Am coborât alene din mașină, simțind imediat niște înțepături reci și deranjante pe față. La prima vedere am vrut să renunț imediat și să mă întorc înapoi în zona mea de confort, mașina caldă și uscată, însă picăturile ce se auzeau cadențat pe frunzele copacilor și acoperișurile caselor mă trăgeau nebunatic în vidul învechit și sec. Simțurile „ardeau” în mine ambițioase, împingându-mă odios să explorez necunoscutul.

Mi-am încolăcit bine eșarfa în jurul gâtului și am părăsit cercu-mi de limite trasat în jur de mine, pășind cu dreptul sigur în exterior. Dasem exact într-o bâltoacă. Or, ieșirea din zona de confort asta și presupune în sine, un deranj chinuitor de iritabil.

Ceea ce a urmat afară, a fost rupt în totalitate de realitatea mea iluzorie. 2 zile de culori în diverse nuanțe de roz pal, prezențe de umbre fine, siluete transparente, sunete abia perceptibile, liniște și pace din exterior spre interior au definit un tablou care te face să te cutremuri de frumusețe. Un oraș prea neordinar, prea istoric, prea de tot. Se prea poate că frumusețea cere să fie ușor ignorată uneori ca să se dezvolte pe deplin, așa cum a fost și în cazul meu. se prea poate…

Vechi sunt casele, datate din 1347, vechi — drumurile pavate, „vechi” sunt și oamenii ce se plimbă pe ulicioarele înguste. Senini, zâmbitori, descătușați și liberi ei merg la braț, privindu-se în ochi, se îmbrățișează și nu se mai grăbesc, hm, tot rămași de modă veche.

Aici eu vreau să îmbătrânesc. cu drag. vă las să admirați pozele 😉

Primăria Quedlinburg ce datează din sec. al XIV-lea

Piața din Quedlinburg

Muntele Cetății

Quedlinburg este situat la nord de munții Harz din Germania. Este considerat unul dintre cele mai bine conservate orașe medievale din Germania. În 1994 UNESCO a declarat Quedlinburg ca parte a patrimoniului universal. Un milion de turiști vin aici an de an. Nu mai puțin de aproximativ 1300 de case istorice din toate timpurile și toate stilurile se află anume aici. Istoria sa politică este una destul de interesantă, fiind condus de femei aristocrate timp de 800 de ani ca un stat semi-independent. Tot aici e și locul în care a trăit Dorothea Erxleben (1715-1762) prima femeie medic din Germania.

A supraviețuit celor două războaie mondiale, fiind, totuși reabilitat puțin câte puțin. În prezent constituie una dintre cele mai importante expoziții de arhitectură medievală din Germania. Construcția caselor este una tipică germană cu prezența obligatorie a lemnului, considerat a fi un tip de construcție unic în lume.

Voi unde însă ați dori să îmbătrâniți? 🙂

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply