În drumul meu eu las șabloanele, etichetele și alte norme // Smoothie de agude

Viața în sine nu are niciun sens, e un pic dezamăgitor și derutant, dar asta până în momentul în care decizi să îi dai tu sens vieții. Pe cât de frumos sună, pe atât e și de complicat, la prima vedere. În drumul meu, aparent incert, eu las șabloanele, etichetele și alte norme. Asta e pentru restul, cei care nu vor să-și asume responsabilități.

În rest, am fost și eu. Era o vreme când mi-era mai ușor să urmez regulile ca la carte pentru a fi mai bine înțeleasă. De ce să-mi deschid inima, când puteam să deschid codul bunelor maniere. Codul e comun și simplu. Inima e singulară și sofisticată încât nici tu nu-i înțelegi intențiile câteodată. De cele mai multe ori însă mintea triumfă la cei cu minte, ceea ce nu e întotdeauna un avantaj, cred. Raționalul bate umanul, oare cât e de corect, mă întreb.

Dar, ce înseamnă corect, ce înseamnă greșit? Despre aceste noțiuni antonimice vom ști cu siguranță la final, când, plini de riduri (chiar și de la prea multe zâmbete), îl vom întâlni cu inima deschisă, împliniți de experiențe, stări și simțuri, mulțumiți de noi înșine și de ceea ce am devenit. Pentru că, ceea ce ieri părea să fie corect, azi se prea poate să fie total greșit și viceversa, și nu are niciun rost să ne mai batem cu pumnii în piept cine are dreptate. Un lucru e sigur, împotriva naturii nu poți să mergi. Cedezi.

Fără doar și poate, persistă situațiile cărora le opui rezistență. Dar nu pot altfel, e ceva firesc, nu pot nici să explic. Mai mult ca atât, în momentul în care îți pui întrebări despre tine, viața ta începe încet să capete sens, cu toate încercările și provocările ei care vor urma după. (Să fi știut, poate nu-mi puneam astfel de întrebări «simpliste». Să fi știut, nu aflam nici răspunsul. Cel puțin, până în momentul de față). Problema de identificare însă nu necesită amânare. Iar, orice decizie până la urmă implică anumite consecințe, vrei sau nu vrei. Rămâne la discreția ta cât de mult intenționezi să te scufunzi în profunzimile inimii, căci acolo găsești răspunsul.

Las codurile, regulile și alte canoane, care nu mi-au adus niciun suflu și îmi deschid cu emotie inima. Intru in flux. E atât de cald, o fi de la vreme. Mă mulțumesc pentru început să privesc. As fi preferat să-mi fi luat ochelarii, dar nu-i mai găsesc, lasă, oricum ochii se obișnuiesc ușor și cu lumina. Sunt aici și atât de multe s-au petrecut în timp. O să fie bine, îmi tot repet și înaintez tot mai mult. În sens direct sau giratoriu. Deja nu mă mai opresc. Admir din mers. Mă minunez. Tu când te-ai privit ultima oară? Atât.