Raiul meu e ca într-o livadă de cireși cu raze aurii printre crengile doldora de fructe, foșnet liniștit de frunze, miros de iarbă proaspătă, aer cald și un tril… de greieraș ascuns printre frunzișuri.
Aici sunt eu cu mine, cea care nu mai trebuie să convingă pe nimeni, să demonstreze, să lupte, să ceară ori să se mintă. Raiul meu e așa cum sunt eu, așa cum mă vezi tu. Eu n-o să încerc să-ți schimb părerea, la ce bun să mă forțez, să te forțez. Lucrurile se întâmplă de la sine, natural și sincer. Ceea ce ai în tine, vei vedea în primul rând la mine. Cumva, te las să te cunoști în continuare.
Trecutul nu-l poți șterge. Rămân învățămintele din el ca niște faruri de noapte ce se aprind pe rând atunci când întâlnești apusul. Ori, fiecare sfârșit e un nou răsărit. Dar nu vreau să fiu categorică, ceea ce nu a funcționat ieri, poate funcționa azi. Poate.
Mai mult ca oricând, azi, sunt gata să aleg pentru tine ceea ce alegi și tu. Am mai făcut-o și-n trecutul îndepărtat, cu firea mea de-atunci inconștientă, o-i fi eu iarăși cu jumătate de pas să calc pe greblă, dar credința de-acum nu mă lasă să renunț, pentru că eu știu că tu vei ști să-ți valorifici libertatea.
Cât de individualiști nu am fi în exterior, independenți și integri, verticali și compleți, iubitori de liniște și singurătate în pace, doar în raport cu cel de-alături, punctul (de sprijin), putem fi pe deplin ceea ce suntem în interior fiecare din noi în parte. Iar eu, se pare, știu cine sunt, fără tine, pe jumătate.
În raiul meu simplist, sunt eu, așa cum mă vezi. Alegând pentru mine cireșe, albe și roșii, verzi și coapte, dulci, zemoase, așa cum îmi plac. Ele îmi țin inima pulsând la vibrații înalte și îmi vor preveni ulterior atacurile mele de cord în cazul alegerilor tale ce vor părea pentru mine a fi extremale.
Eu eu aleg ceea ce alegi tu pentru tine din raiul tău, oare de câtă libertate mai e nevoie…
No Comments