Dulce Papă

Turta dulce timp frumos aduce (I)

Am vrut să atribui o denumire mai academică acestei postări, dar mai bună ca asta n-am găsit. Pe cuvânt.

Când eram mică voiam turtă dulce. Și oricât de mult se străduia mămica să mă îndulcească cu diverse tarte, biscuiți și torturi deosebite prin aspect, eu visam la acel moment când mă va fura și pe mine o bătrânică uscățivă și cu nasul cârn, și mă va duce la casa ei din turtă dulce, exact ca în povestea cu Hansel și Gretel.

Iar atunci când Laura m-a tot rugat câteva seri la rând să-i citesc această povestire, eu, la rândul meu, m-am tot rugat să nu aibă cumva și ea acest vis dureros de dulce. Astfel că, am hotărât împreună să facem o căsuță din turtă dulce și să punem punct în cele din urmă acestei pofte de poveste. Am explorat internetul, am găsit o rețetă pe potrivă și ne-am apucat de treabă, vorba ceea.

Acest gingerbread house este un desert tradițional de Crăciun aproape în toată lumea, eu aș zice că mai este și o bună activitate de a petrece util și plăcut timpul la bucătărie împreună cu copiii.  Prin urmare, iată cum ne putem distra în casă pe vreme urâtă:

Ziua I

Facem turta. Amestecăm 350 g miere cu 100g unt și 100g zahăr brun și punem la foc mic până se topește toată compoziția. Apoi o lăsăm să se răcească circa 5 min. Între timp, pregătim un alt amestec de 1 ou, 1 lingură cacao și câteva condimente pe care le avem în casă, câte o linguriță de fiecare (scorțișoară, nucșoară, coriandru, ghimbir). Adăugăm apoi acest mix obținut peste compoziția răcită și amestecăm. Ca să obținem un aluat de turtă ne mai rămâne să punem și făină, 500g. Amestecăm din nou. Iar pentru ca turta noastră să fie și puhavă, dizolvăm aparte 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu cu 3 linguri de lapte și turnăm peste compoziție. Luăm apoi mixerul și amestecăm bine până obținem un aluat lipicios, numai bun de lăsat copiii să se joace cu el.? Aici ia sfârșit prima zi de joacă la bucătărie, punem aluatul la frigider până seara următoare și mergem la spălat mânuțele (și hăinuțele).

turta dulce

Ziua II

Coacem turta. Luăm aluatul bine răcit și întărit, și îl împărțim în două bucăți, una pentru pereții și acoperișul casei, alta pentru animăluțele din jurul casei (ursuleți, pisicuțe, elefănței). Întindem fiecare bucată pe masa de gătit, presărată bine cu făină, până obținem o grosime de 0,5 cm. Decupăm pereții, acoperișul și toate celelalte piese, la fel facem și cu a doua bucată de aluat. După ce finisăm distracția, aranjăm cu grijă piesele pe tava tapetată cu hârtie de copt și o dăm la cuptorul preîncălzit pentru 8 min.! Da-da, așa ne zice rețeta de bază dacă dorim să obținem o turtă fragedă. Zis și făcut, turte la timp scoase – tarte deosebite pe masă!

turta dulce

Ziua III

Decorăm turta. Acum avem piesele pentru asamblarea căsuței bine răcite și fragede, așa cum ne-am dorit de la început. Urmează să pregătim lipiciul: batem 2 albușuri cu 200g zahăr pudră și 2 linguri de suc de lămâie până obținem o glazură cremoasă. Apoi începem construcția căsuței: ridicăm pereții. Ceva nu ne iese? Apelăm la ajutor, chemăm soțul, fratele, sora, bunelul sau bunica. Și ca în povestea cu ridichea chemăm, firește, și pisica? Dar oricât de mult nu ne-am străduit să o asamblăm, căsuța noastră nu a ținut. Acoperișul s-a prăbușit înainte de a fi pus, deoarece turta a fost foarte moale, mai exact fragedă, bineînțeles așa cum am vrut inițial. În final, am concluzionat că 8 min. de copt sunt insuficiente pentru ca să obținem niște pereți temeinici de casă.

turta dulce

Dar după cum biscuiții i-am ținut în rolă 15 min. absolut accidental, au ieșit crocanți și trainici, perfecți pentru a experimenta cu ei abilitățile noastre artistice.

biscuiti din turta dulce

biscuiti din turta dulce

Revenind la căsuța noastră lăsată de izbeliște, nu ne-am pierdut cu firea și am transformat pereții și acoperișul în felii de tarte unse cu crema din albușuri (lipiciul) și am decorat-o.

tarte din turta dulce

Ziua IV

Gustăm turta. În această zi nu doar o gustăm, dar ne înfruptăm din desert, să știți că turta devine moale și fină după câteva zile chiar dacă la început este tare și crocantă (nouă așa au ne-au ieșit biscuiții). La finalul șezătoarei noastre ne-am ales cu un desert inedit, care a transformat micul nostru dejun banal în unul festin.

tarte din turte dulci

În speranța că ați avut răbdarea să citiți până la sfârșit experiența noastră gastronomică de poveste, am câteva sfaturi utile dacă vă decideți să vă aventurați în construcția unei case din turtă dulce:

  • Folosiți șabloane (de hîrtie sau carton) pentru construcția casei: 2 laturi A – fațada, 2 laturi B – pereții și 2 laturi C – acoperișul;
  • Coaceți turta circa 15 min. până devine rumenă;
  • Înarmați-vă cu răbdare și încredere în forțele proprii, acesta e un timp foarte frumos petrecut alături de copii;
  • Orice s-ar întîmpla (în cazul nostru foile de turtă au ieșit foarte subțiri și moi, respectiv căsuța nu a ținut), niciodată nu renunța!;
  • Niciodată să nu spui niciodată.

Sfârșit. Prima parte.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply