Pe Alla Donțu, interpreta, producătoarea și președinta YOUBESC, am cunoscut-o pe când eram în liceu și activam în cadrul unui atelier de creație la un post de radio local, ea fiind solista formației „Zbânț”. De-atunci au trecut 17 ani, iar eu îi urmăresc succesele în artă cu un interes aparte, fiind totodată marcată și de personalitatea ei „zbânțuită”. 🙂
De această dată însă nu am vorbit despre realizările sale ce țin de muzică sau teatru, m-am oprit la una singură ce le îmbină pe absolut toate, „proiectul” său de suflet, Sophie-Margo. Vedeți mai jos ce ne-a împărtășit mămica, Alla Donțu.
- Ce face fetița ta?
Sophie e bine, mulțumesc. Ea poate fi la spectacol sau la repetiții, poate fi la televiziune sau la ședință, ea poate fi oriunde pentru că e un “copil matur” membru al studioului, desigur atunci când nu e la școală. (😜😜)
- Care a fost până acum unul dintre cele mai memorabile momente petrecute cu ea?
Momentul zero, adică momentul apariției sale, mai cu seamă — conștientizarea, atunci când am văzut și ținut acest ghemuleț de om pentru prima oară în mâinile mele.
- Te-a schimbat cumva această apariție, venirea ei pe lume?
Da, femeia până la maternitate și femeia după maternitate sunt două femei diferite și aici nu mă refer doar la aspectul fizic ci și la lecțiile învățate, cum ar fi : responsabilitatea și faptul că nu mai poți da nimic înapoi, există doar un singur traseu — înainte.
- Dar cum erai „înainte”?
Înainte încă nu făcusem cunoștință cu femeia-mamă din mine. Înainte eram mult mai rebelă, nu conștientizam fricile de război și moarte și altele neam cu ele, probabil pentru că numai un copil ne oferă dependența de viață pe care o avem…responsabilitatea vine îmbrăcată în alte straie odată cu maternitatea….
- Ce faci pentru a depăși anumite etape mai dificile în comunicarea cu ea?
Încerc să nu pun presiune, dar să o las să-și mențină poziția, să-și manifeste autoritatea amintindu-mi că a mea în calitate de mamă e vizibilă și așa. Nu e simplu și nici măcar nu știu dacă e corect, dar am încredere în intuiția mea. Negociem în unele situații, în altele destul de acerb o facem dar menținem linia roșie dintre mamă și fiică. Da, avem roluri diferite, dar suntem oameni în egală măsură indiferent de vârstă și experiență.
- Cum reușești să combini ambele cariere?
Consider că pentru orice extremă nu e loc de constructivitate. Stabilim puncte de reper comune și ne mișcăm prin timp. Eu nu voi sta să-i verific temele seară de seară. Nu ne lipsesc confidențele. Învăț să investesc timp în comunicarea noastră calitativă. Acestea pot fi dimineți de weekend sau petreceri de seară cu gust de înghețată. Totodată, aș vrea să le transmit tinerelor mame să-și prioriteze clasamentul în favoarea propriilor vise: „Eu – mai întâi, Copilul și apoi Soțul. Nu aș putea să-mi inspir sau motivez copilul dacă eu însăși nu mă simt inspirată. Nu aș putea iubi un bărbat dacă nu învăț să mă iubesc pe mine.
- Ce calități preiai de la mama ta pentru a le transmite fetiței tale?
Mama este o povestitoare extraordinară, dintotdeauna am admirat modul ei delicat de a răspunde pe înțelesul meu la cele mai îndrăznețe întrebări ale mele, bunăoară „cum apar copiii pe lume”, explicațiile ei fiind atât de convingătoare, simple și frumoase încât nu puteau fi puse la dubii cu adevărul pe care urma să-l cunosc mai târziu. Mi-ar plăcea să pot și eu așa în relația cu fetița mea.
- Și care este răspunsul mamei la întrebarea ta din copilărie?
Este vorba despre curiozitatea mea ce ține de procesul venirii pe lume a fratelui meu. Mama îmi povestea că acest moment magic se datorează unei flăcări aprinse în sufletul ei ce s-a contopit cu o altă flacără a sufletului tatălui în momentele când faza Lunii se întrepunea între Pământ și Soare. În final a rezultat o semință pe care odată înghițită dădea naștere unui pui de om… (zâmbește)
- Cum este acum relația ta cu mama?
Este una respectuoasă. Mă bucură faptul că mama nu uită de ea însăși chiar și acum când e bunică și își pune în valoare cu toată încrederea pasiunea sa de a practica pedagogia — apropo, o calitate înnăscută — ori de câte ori petrece timpul cu Sophie-Margo. Această activitate o ține în tonus, iar ea, la rândul ei se implică cu atâta dăruire de sine în relația cu copiii încât ca să mă înțelegeți corect, chiar și un câine ar putea fi învățat de mama să citească.
- Ce ar trebui, după părerea ta, să asigure părinții copiilor?
Învățătura de sine, descoperirea a ceea ce ești tu cu adevărat, cine ești și ce vrei să faci. Noi încercăm să descoperim cosmosul și galaxiile, dar nu ne descoperim pe noi înșine. Atâta timp cât nu ne cunoaștem cine suntem cu adevărat, nu vom putea fi apți să cunoaștem lumea din jur și aici rămân părtașă ideii: „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Deci, să ne învățăm să ne iubim mai întâi pe sine atunci când pretindem că putem iubim pe cineva.
No Comments