Atunci când zic «oraș», pleoapele stau gata să cadă peste ochii înroșiți de praf și puf, respirațiile accelerează după oxigen, iar buzele cer stropi de apă rece.
Sunt momente în viață când
Vrei să evadezi,
Vrei să fugi de obstacole,
Vrei să te privești în interior și să te întrebi cine ești, unde ai greșit și încotro vrei să o apuci acum.
Cu toate astea, tu încă zâmbești, te bucuri de clipele de acum și aici, și crezi într-o lume mai bună cu fiecare copil ce crește.
Copilul din tine vrea să meargă desculț pe pământul cald și moale, vrea să urce în copac pentru a ajunge la cele mai coapte cireșe, să se joace cu o pisică rătăcită prin curte, să hrănească un pui și să iubească o floricică, mică-mică.
Cu siguranță, obstacolele ce îți apar în cale sunt, de asemenea, o cale, una de dezvoltare pentru tine. Poate nu e una ușoară, dar e a ta, iar tu o poți modela așa încât să devii cea mai bună versiune a ta. Nu dispera.
Iar natura e una din cele mai bune remedii împotriva durerilor, oricare ar fi ele, doar tu le cunoști esența. Conectează-te cu ea așa ca un copil desculț, care pare neajutorat, dar care are multă energie debordantă ce generează curaj.
Fie și curajul de a face un «capriciu», pentru că, copiii își ascultă simțurile și instantaneu le urmează. Fără maniere — bariere.
Dar, mai aproape de ei, mai simpli, mai prezenți, mai frumoși, mai naturali.
Și oricât de greu îți pare acum, când privești apusul tău cu rațiune, tu poți nemijlocit schimba direcția și să te îndrepți spre răsărit.
Și dacă încă mai ești dezorientat, să știi
Busola ta e atitudinea.
No Comments