Bună Papă

Cartofi copți la cuptor, gusturi dulci, arome noi

La cât de mult este consumat astăzi cartoful, îmi vine greu să-mi imaginez viața fără el. De altfel, e ca și pâinea, tot vrem și vrem să o mâncăm de câte 5 ori pe zi. Pâine cu cartofi, cartofi cu pâine, pâine cu orez, pâine cu macaroane, pâine cu harbuz. Nimic mai adevărat, pentru că însuși cartoful a fost propus ca înlocuitor al grâului într-o perioadă de foamete în Franța în sec. al XVIII-lea.

La o foame ar merge și la mine, chiar mai mult de 5 ori pe zi. Dar, eu am încercat să-l elimin treptat din alimentație (chiar și în episoadele strașnice de foame), gătindu-l din ce în ce mai rar, pentru că, pentru că, n-avem un motiv anume, pur și simplu e, e ca în cântec. Știindu-ți corpul, ascultându-l, ajungi să acționezi după cum îți cântă, deoarece anume el știe cel mai bine ce e  bun pentru tine.

Iar corpul meu, prin diferite senzații neplăcute și inconfortabile de mărire a abdomenului și chiar de dureri abdominale uneori, îmi dădea frumos de știre să ocolesc cartofii din farfurie. Inconștienta de mine, eram o neascultătoare înrăită pe-atunci, care-și țintea scopul „măreț” până la urmă (de a termina toată porția, ce nu era deloc una mică), până într-o zi când am dat de urma cartofului dulce — batatul din categoria Jersey cu pulpa mai uscată. Evricaaaaa! (De data aceasta fără junghiuri în burtă după o porție de cartofi)

De aceea, după primele semnale absente în urma consumului de cartofi dulci, mi-am permis să fac o mini comparație între acești doi tipi sau, mai exact, aceste două tipuri de cartofi.

Ce să zic când pot chiar și să strig că acest tip (batat) are un indice glicemic mic față de celălalt tip (cartoful obișnuit), ce are unul dintre cele mai mari indice glicemic, superior chiar și zahărului. Deci, fiți atenți la cantitate, periodicitate și la modul cum îi gătiți. Vreau să cred că nu îi prăjiți, da? Fierbeți în coajă sau la abur, coaceți la cuptor sau la rugul din pădure, cum vreți, dar numai nu prăjiți în ulei. ok? 🙂

De asemenea, cartoful dulce reprezintă o importantă sursă de betacaroten, un puternic antioxidant, care dă culoarea portocalie a acestei legume versatile, ceea ce nu putem spune despre banalii cartofi albi.

De altfel, cartoful dulce poate avea mai multe varietăţi de culoare, de la clasicul portocaliu la excentricul mov sau maro, în coaja sa conținându-se numeroase fibre, minerale și quercitină, o substanţă recunoscută pentru efectele sale antioxidante excepţionale, ce poate acționa ca un antihistaminic natural, ajutând organismul să lupte împotriva alergiilor.

Iar, în alimentația copiilor, cartoful dulce poate fi introdus mai devreme decât cel alb, grație acestui risc mai mic de alergii, unde mai pui că are și un gust ușor — dulceag, mult mai pe placul lor, copiilor. Dar, ca de obicei, nu și în cazul al lor mei. Fetițele mele nu-l agreează. Îmi rămâne doar să experimentez în continuare, să gust, să aprob/dezaprob și să merg mai departe, și tot așa de încă vreo nsprezece ori, apoi îl voi exclude din meniu pe o anumită perioadă de timp, după care îl voi readuce pe tavă într-o nouă formă și aromă, înviorată și intensificată de diferite condimente și ierburi pentru a fi acceptat. Sau poate nu. Cine știe. Copiii sunt imprevizibili, iar cu ei nu e de glumit.

Acum, după mine, acești cartofi din farfurie nu au  nevoie de nimic în plus pentru a le fi sporită aroma. Ei reprezintă ingredientul aromatic de bază și se potrivesc foarte bine doar cu un sos de iaurt sau în combinație cu niște legume proaspete. Eu am ales roșiile, iar brânza de vaci am potrivit-o mai mult pentru albul ei imaculat, da, o prezență agreabilă pe platou, deoarece mâncarea trebuie să fie nu doar gustoasă, ci și frumoasă, atractivă.

În final, acești cartofi portocalii se sincronizează perfect cu receptorii mei gustativi, iubăreți ai gustului de dulce-acrișor, trezit de câteva picături de suc de lămâie, căzute peste câteva felii de roșii naturale bine coapte și puțină brânză de vaci, ah, da, și ceapa sotată, evident, întrucât sunt și o iubitoare de ceapă, probabil așa mi-e vița (de viță), unde ceapa a fost simțită și resimțită din fragedă copilărie, atât intern, cât și extern sub forma diferitor comprese  și împachetări pe care mi le făcea mama pe piept și gât ca să nu mai tușesc în iernile grele de-atunci. Dar eu continui să o iubesc, vorba altui cântec (pentru că nu mai tușesc). Apropo, în mod surprinzător, ceapa gătită accentuează gustul dulce a preparatelor, ea în sine fiind o legumă iute, deloc dulceagă.

În fine, dulce sau acru, oricare ar fi gustul tău, trebuie mai întâi să-l înțelegi ca să-ți poți pregăti mâncarea care să te satisfacă, calitativă, nutritivă și să nu în-gra-șe.

— Wow, ai slăbit, vreo dietă nouă?

— Da. Legume. Cartofi…

— Hm, îi fierbi sau îi coci?

— Îi sap.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply